Ion Topolog

Pseudonim literar al lui Ion Popescu se semnează și Ion Topolog Popescu. S-a născut pe 23 decembrie 1933, în comuna Berislăvești, jud. Vâlcea. A absolvit Facultatea de Filologie-Istorie a Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, specialitatea română-istorie. A lucrat un an (1956) ca ziarist la ziarul ,,Făclia” din Cluj-Napoca, după care, până în 1960, a fost profesor limba şi literatura română la Liceul ,,Şt. O. Iosif”, Rupea. Între 1960-1962 a fost secretar studii muzicale la Teatrul Muzical Braşov, iar din 1962 și până la pensionarea din anul 2001, a fost profesor de limba şi literatura română (și director între 1991-1996) la Colegiul Naţional ,,Andrei Şaguna” din Braşov, unde a predat și cursuri de literatură universală și istoria artei. În 1996 – profesor colaborator al Facultăţii de Filologie Braşov, ținând un Curs de Estetică pentru anul IV de studii, iar între 2002-2004 – lector universitar la Facultatea de Jurnalism a Universităţii Româno-Canadiene Braşov. Activitatea literară și-a început-o din facultate, prin publicarea unei povestiri, urmând să o continue sub diferite forme de-a lungul întregii vieți, atât prin cărțile publicate, cât și prin articolele apărute în reviste precum Astra, România Literară, Tribuna, Luceafărul, Argeş, Convorbiri Literare, Gazeta de Transilvania, Contemporanul, Foaie pentru minte, inimă și literatură ș.a., sau prin coordonarea activităților de cenaclu literar ale ASTREI sau ale Centrului Cultural Reduta Brașov, al cărui director a fost între anii 2006-2009. În anul 1993, a realizat, împreună cu Arina Petrovici, o ediție Poezii, de Mihai Eminescu.  În anul 1998 a fondat revista și editura ,,Dealul Melcilor”. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1975, fiind și secretar al filialei Brașov între anii 1994-2000, respectiv secretar adjunct (2000-2008). A primit în mai multe rânduri distincții ale Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România (Premiul pentru proză – 1977, 1995 și 2005, Premiul la literatură pentru copii – 1982 și Opera Omnia – 2004); Premiul „Cartea anului 2015” pentru romanul Judith  (2016).  Alte activităţi: 1990-2000 – consilier local, preşedinte al Comisiei de Cultură, Învăţământ, Culte, Ştiinţă, Sport din cadrul Consiliului Local al municipiului Braşov; 2000-2004 și 2007-2008 – consilier judeţean, secretar al Comisiei de Cultură, Învăţământ, Culte, Ştiinţă din cadrul Consiliului Judeţean Braşov. Romanul Inelul de aur – povestea iubirii dintre George Enescu și Maria Cantacuzino (Maruca) a fost tradus în limba greacă și publicat în 2019.

            OPERA: Lovituri din umbră – roman istoric, în colaborare cu Paul Antim (1967); O parte din continent – povestiri (1968); Denisa – roman (1970); Torna, torna, fratre – roman istoric (1971); Paşii – roman (1973); Cicoarea – roman (1977); Nufărul alb – povestiri şi basme (1982); Urmaşii lui Euclid – roman (1986), Chemarea ţărmului la Acvileia – roman (1993); Tatăl şi fiul – roman (1995); Dealul Melcilor, 21 poeme de dragoste pentru A. – poezii (1998); Povestiri de la Pontul Euxin – povestiri (2002); Telescop pe Dealul Melcilor – tablete şi cronici (2003); Călătorind în China – note de călătorie (ediţie româno-chineză) (2004); Chiron – roman (2005); 10 poeme de seară – poeme (2006); Spre Ţara Făgăduinţei: Israel (ediţie în română, ebraică şi engleză), (2007); Scrisorile tatălui către fiul său – proză memorialistică (2009); Inelul de aur – povestea iubirii dintre George Enescu și Maria Cantacuzino (Maruca) – roman (2011); Lector-Lictor – cronici și articole literare (2013); Avram Iancu la Baia de Criș – dramă în 3 acte și un Epilog (2013); Cassey, roman (2014),  Judith,  roman (2015); Vara aceea, cu Ştefi, literatură pentru copii (2016); Mari doamne ale Unirii (2019).

REFERINȚE CRITICE (selectiv): Geo Vasile (în lucrarea Proza românească între milenii); Voicu Bugariu (Ion Topolog: o mitologie a iubirii); Adrian Lesenciuc; B. Crăciun, D. Crăciun-Costin, Dicționarul scriitorilor români de azi, Iași: Porțile Orientului, 2011

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.