Rodica BRETIN

N. 6 noiembrie 1958 la Braşov. Rodica Bretin este numele cu care semnează Rodica Apostol (n. Bretin). Prozatoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România din anul 1991. A debutat cu o povestire în 1982, iar în 1985 i-a apărut volumul Efect Holografic. Absolventă a Colegiului Naţional Andrei Şaguna (1977) şi a Facultăţii TCM, Universitatea Braşov (1982). A urmat o carieră literară în Bucureşti, activând ca lector, redactor, traducător, consilier editorial. A coordonat seria Antares, dedicată prozei fantastice şi culturii enciclopedice, a realizat antologiile de literatură clasică Cronici din lumi interzise (2003) şi Vânătorii Lumii de Dincolo (2006). A tradus patru romane din engleză şi franceză, a publicat proză, eseuri, articole. În 2017 a primit „Premiul COLIN, categoria volum de proză scurtă fantastică“ pentru Cetatea fără trecut, iar în 2019 „Premiul OPERA OMNIA“, decernat la Timişoara pentru întreaga activitate.

OPERA:
– romane şi volume de povestiri: Efect Holografic (1985); Şoimul Alb (1987); Uriaşul cel Bun (1989); Drumul fără Sfârşit (1991); Cel care Vine din Urmă (1993); Lumea lui Hind (1998); Omul de Nisip (2000); Fecioara de Fier (2002; 2006; 2014; 2017); Cetatea fără trecut (2015); Fortăreaţa (2016); Oameni şi Zei (2017), Poarta Stelară (2018) şi Elysium (2019), volumele 1- 3 din seria Protectorii.
– cărţi istorice sau de frontierele cunoaşterii: Dosarele Imposibilului (2003); Tunelul Timpului (2003); Poarta Vrăjitoarelor (2004; 2015); Poltergeist – atacatori invizibili (2005); Misterul Lumilor Paralele (2006); Naufragiaţi în Timp (2006); Călătorii în timp şi lumi paralele (2015); Războinicii Nordului (2015); Cronicile Imposibilului (2015); Ecouri din tenebre (2016).

REFERINŢE CRITICE: Vladimir Colin, Horia Aramă, Mircea Opriţă, Voicu Bugariu, Oliviu Crâznic, Dicționarul scriitorilor români de azi, Editura Porțile Orientului, Iași, 2011, Dicționarul autorilor români contemporani, Editura Arial, Ploiești, 2013, Personalități feminine contemporane din România, Editura Meronia, București, 2013.